Dacă doriți să publicați la Editura Universității din Oradea, vă rugăm să completați formularul de obținere a unui ISBN.

Cover of the book: Guide of Best Practices Regarding Integration, Societal Security and Inclusion in the Border Area

Guide of Best Practices Regarding Integration, Societal Security and Inclusion in the Border Area

by Mircea Brie, Sorin Şipoş, Karla Barth, Luminița Șoproni, Alina Stoica, István Polgár

Rezumat

Acest ghid tematic, cu titlul Guide of best practices regarding integration, societal security and inclusion in the border area, face parte dintr-un efort academic și aplicat, concretizat ca un ghid de bune practici privitor la stadiul integrator, securitatea societală și incluziunea minorităților, imigranților și refugiaților în zona de frontieră, cu un studiu de caz pe regiunea județului Bihor. Acest ghid este structurat în șase domenii cheie de analiză: realități etno-confesionale și securitate societală; patrimoniu istoric și cultural; educație și comunicare interculturală; incluziune socio-economică; diplomație culturală; migrație și integrare. Fiecare domeniu cheie de analiză este structurat și realizat metodologic astfel încât să poată fi utilizat ca și ghid de bune practici distinct și cuprinzător pentru aria tematică specifică căreia i se adresează. Plecând de la această realitate, ne asumăm metodologic câteva suprapuneri limitate privitoare atât la partea conceptuală, la partea de reglementare sau instituțională, cât și la exemplele utilizate pentru a argumenta și valorifica cât mai mult posibil fiecare domeniu cheie de analiză. Abordarea este desigur diferită și focusul este orientat către specificitatea fiecărui domeniu. Cele șase ghiduri tematice au o structură identică la nivelul capitolelor principale. Ghidurile încep cu partea introductivă, cu prezentarea metodologiei specifice și cu cea a surselor de documentare. La nivelul fiecărui ghid s-au urmărit apoi contextul, conceptele, reglementările legislative și cadrul instituțional. A urmat analiza si evoluția stadiului integrării, securității societale și incluziunii în spațiul frontalier al Bihorului cu un focus aspra situației minorităților, refugiaților și imigranților. O importanță deosebită a avut identificarea, detalierea și fundamentarea unor exemple de bune practice, la nivel regional și local în spațiul frontalier și realizarea unei analize SWOT privitoare la dinamica procesului integrării, securității, incluziunii minorităților, refugiaților și imigranților în spațiul frontalier pentru fiecare domeniu cheie de analiză. La nivelul fiecărui ghid tematic, experții au redactat și fundamentat recomandări practice care pot servi atât la îmbunătățirea integrării, securității societale și incluziunii în spațiul frontalier al Bihorului, cât și la utilizarea acestora în alte zone frontaliere cu populație mixtă din punct de vedere identitar. Acest volum pune astfel împreună cele 6 ghiduri tematice, specifice domeniilor cheie de analiză, reușind să se constituie într-un Guide of best practices regarding integration, societal security and inclusion in the border area ce poate fi utilizat în alte regiuni de frontieră pentru a multiplica bunele practice și pentru a implementa recomandările ce decurg din această analiză. Volumul reunește cercetări și analize ca parte a activităților realizate în cadrului proiectului EuroINCLUS Jean Monnet Center of Excellence cu titlul „Identity, Security and Inclusivity in border areas of South East Europe” implementat de către Universitatea din Oradea.


ISBN: 978-606-10-2536-7
Editură: Editura Universității din Oradea
Format: Print

Descărcare